sâmbătă, 24 septembrie 2011

Nichita Stanesc- Ce bine ca esti.

E o intamplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele,
pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.


Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte,
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece in delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.


Du-ma, fericire, in sus si izbeste-mi
tampla de stele pana cand
lumea mea prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curand.


Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta,
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt!